În cadrul unui webinar organizat de EU Climate Action Academy pe 24 aprilie 2025, Ioana Petrescu – președinta organizației Pur și Simplu Verde și ambasador al Pactului Climatic European – a prezentat modul în care datele din satelit pot fi folosite eficient pentru protecția mediului și implicarea cetățenilor în tranziția verde.
Ioana a vorbit despre proiectele derulate de organizația noastră care utilizează date din satelit, inclusiv un program educațional interactiv pentru școli în cadrul Săptămânii Verzi și contribuția noastră la integrarea Observației Pământului (Earth Observation – EO) în politicile publice europene, în colaborare cu European Space Policy Institute (ESPI).
Prezentarea a explicat ce este Observația Pământului – un instrument care ne oferă informații în timp real despre sol, aer, apă, vegetație și climă, esențiale pentru monitorizarea schimbărilor climatice și gestionarea resurselor naturale. Programe precum Copernicus, derulat de Comisia Europeană, oferă acces gratuit la astfel de date prin sateliții Sentinel, care monitorizează totul, de la calitatea aerului până la evoluția pădurilor.
Un exemplu inspirator prezentat a fost Citizens for Copernicus (C4C), un proiect care combină imagini din satelit și știința cetățenească pentru a monitoriza pădurile europene. Cetățenii contribuie direct, trimițând imagini din teren, iar inteligența artificială le combină cu datele satelitare pentru a urmări biomasa și speciile de arbori.
În încheiere, Ioana a subliniat că tranziția ecologică are nevoie de instrumente avansate, dar și de oameni implicați. Sateliții oferă o privire de ansamblu, dar numai cu ajutorul cetățenilor putem transforma datele în acțiuni concrete pentru viitorul planetei.
