Inegalitatea veniturilor se adânceste si îi afectează grav atât pe cei saraci, cât si pe cei bogați
Ioana Petrescu
Un faimos economist american, James K. Galbraith compara inegalitatea cu tensiunea arterială: dacă e prea ridicată poate însemna dezastru, daca e prea scăzută, pacientul sau economia este letargică.
Nu suntem în situația de a avea tensiune prea scăzută. Dimpotrivă, avem hipertensiune și suntem țara din UE cu cele mai mari decalaje între veniturile mari și cele mici. Conform unei noi analize a Monitorului Social, veniturile celor mai bogați 10% dintre români sunt de aproape 6 ori mai mari decât ale celor mai săraci 10% dintre ei, adică, mai pe românește, săracii de la noi ar avea nevoie de 6 ani să ajungă la câștigurile dintr-un an ale unui român bogat.
Din punct de vedere moral, nu prea e în regulă că, în medie, creșterea economică să fie de 4,6%, dar de ea să beneficieze doar unii. Poate asta nu deranjează pe toată lumea. Însă inegalitatea vă va afecta mai devreme sau mai târziu indiferent daca aveți venituri mici sau sunteți la vârful clasamentului încasărilor. În țările cu inegalitate mare, creșterea economică e fragilă și recesiunile sunt frecvente. În astfel de state, crește neîncrederea în instituții, populismul, xenofobia și extremismul. Cred că e destul de clar că românii nu mai au încredere în Parlament, Guvern, Jandarmerie și, mai nou, după cazul Caracal, nici în Poliție. Populismul politicienilor a atins culmi de neimaginat în doar câțiva ani: executivul triplează pensiile din bani pe care nu îi are, impune taxe peste noapte multinaționalelor, că doar “câinele nu pleacă de la măcelărie” și face salariile de la stat mai mari decât în privat din bani de împrumuturi. Nu ne mai lipsesc decât xenofobia și extremismul și le avem pe toate!
Cum am ajuns în groapa asta și cum putem să ieșim din ea? În mare, avem politici foarte proaste de redistribuire. Creșterea economică este foarte rar resimțită în mod egal de toate categoriile, iar guvernele competente aplica diverse strategii astfel încât creșterea economică să fie resimțită de majoritatea cetățenilor. Pe noi nu prea ne duce capul la politici distributive. În principiu, dăm cu toporul, când ar trebui să operam cu bisturiul. Când Traian Băsescu a luat măsuri de austeritate, a tăiat toate salariile cu 25%. A fost total inechitabil, întrucât efectele asupra celor cu venituri reduse sunt mult mai mari decât asupra celor cu venituri mai mari. Alte țări au nuanțat politicile de austeritate încercând să ferească pe cei săraci de efectele negative. De exemplu, Portugalia a tăiat doar salariile mari, iar cele mici au fost doar înghețate. Nici când dăm, nu facem mari diferențe. La 1 septembrie, punctul de pensie s-a mărit cu 15%. Asta înseamnă că un pensionar cu pensia medie va câștiga 185 lei, adică venitul va crește de la 1.235 lei la 1.420 lei și unul cu pensie de 73.890 de lei, va primi 11.083 lei în plus. Vi se pare echitabil? La un moment dat, trebuie să găsim o modalitate de a mări pensiile mici mai mult decât cele mari, adică să ieșim din paradigma de indexare a punctului de pensie. Același lucru se poate spune și despre alte categorii, precum alocațiile copiilor. Acum se acordă 150 de lei pe lună pentru toți copiii între 3 si 18 ani fără handicap și se discută în Comisia de muncă din Camera Deputaților ca ele să se mărească pentru toata lumea, prin indexarea cu inflația. Putem gândi un tip de ajutor suplimentar doar pentru familiile cu venituri scăzute, în locul măririi tuturor alocațiilor. Mai mult că sigur, o familie cu venituri mari nu este foarte interesată de încasarea acestor alocații, în timp ce pentru cei cu venituri mici orice leu în plus contează.
Nu țintim bine politicile sociale, mai exact ajutoarele sociale nu se duc unde trebuie. Mulți blamează că suntem un stat de asistați sociali. Chiar nu suntem! Statisticile Eurostat arata că România cheltuie cam jumătate din media europeană pe protecția socială. Cheltuielile pentru protecția socială au reprezentat doar 14% din PIB în țara noastră, în timp ce media UE este de 28% din PIB, conform datelor publicate de Eurostat la finalul anului trecut. Ne clasam pe ultimul loc in UE la cheltuielile cu protecția socială. Problema nu este că avem prea multe ajutoare sociale, ci că nu ajung acolo unde trebuie. Mai exact, există multă fraudă în sistem și multe persoane care nu le merită primesc ajutoare, iar cele care au nevoie cu adevărat de acest ajutor primesc sume derizorii. De exemplu, o persoană vrâstnică care nu primește pensie de asigurări sociale încasează doar o pensie minimă garantată de 704 lei pe lună. Trebuie introduse controale serioase prin care să fie descurajați primarii să folosească ajutoarele sociale că motivație pentru voturi.
Nu în ultimul rând, avem o împărțire administrativă păguboasă care nu face decât să mărească inegalitatea între județele tarii. Pensia medie de asigurări sociale de stat este 948 lei în județul Botoșani și 1.506 lei în București, conform ultimelor date INS. Conform Ziarului Financiar, în Capitală salariul mediu net a fost de 3.483 de lei în 2018, în timp ce în Ilfov a fost de doar 2.868 lei. Diferențele între județe sunt foarte mari. Avem mult prea multe județe, unele foarte sărace, care nu se pot întreține singure fără transferuri substanțiale de la centru. Existența unor baroni locali nu face decât să secătuiască resursele primite de către județele sărace care ar putea fi folosite pentru reducerea decalajelor în beneficul unei elite politice locale. E necesară o reformă administrativă cu o administrație mai suplă, mai puține județe, o unire a unor județe mai bogate cu unele mai austere. De asemenea, avem nevoie de o administrare mai eficientă, fără baroni locali și neprofesioniști puși în fruntea Consiliilor Județene. Doar așa putem începe să reducem inegalitățile dintre regiunile țării.
Primăvara trecută am trecut în aceeași zi prin Lupeni, Valea Jiului și Timișoara. La doar patru ore distanță cu mașina, e greu de imaginat diferențe mai mari: prima nu pare că face parte din UE și a doua poate fi ușor confundată cu o metropolă vestică. Nu putem permite astfel de diferențe în aceeași țară. Daca nu ajunge și Lupeniul din urmă Timișoara, ne îmbătăm degeaba cu a doua cea mai mare creștere economică din UE.
Acest articol a fost publicat întâi pe plaforma Blogurile Adevărul în data de 18 septembrie 2019.