Portalul primăriilor, soluție pentru transparentizarea serviciilor publice locale
Ioana Petrescu
Eficiența serviciilor publice raportate la un standard unic
Vin alegerile locale și vom vedea în curând primarii în funcție cum se vor grăbi să ne prezinte rezultatele mandatului lor, aspirând să convingă electoratul să le mai acorde un nou mandat. Unii dintre ei vor avea ce să spună pentru că au realizat cu adevărat ceva pentru cetățenii care i-au ales, în timp ce pentru alții va fi doar un exercițiu de PR. Însă, dacă am deține informațiile necesare i-am putea evalua dincolo de prezentările pompoase realizate de consilierii pe comunicare. Acest lucru ar fi posibil dacă ar exista în primării o situație anuală pentru toate serviciile publice locale, în care calitatea și eficiența serviciilor publice să fie măsurate în mod obiectiv, astfel încât să poată fi raportate la un standard unic. Adică, să știe și bunica dacă construcția unei toalete trebuie să coste zeci de mii de euro și dacă chiar trebuie achiziționate doar anumite tipuri de becuri pentru sălile de clasă (pentru bunica, răspunsul e “nu” la prima întrebare și “da” la a doua).
Poate vi se pare ficțiune, însă multe țări europene publică situația serviciilor publice raportată la standarde de cost și de calitate. De exemplu, administrația din Spania folosește unașa-numit cost eficient, care serveșteca parametru de referință pentru a asigurareaserviciilor publice obligatorii în municipalitățile cu mai puțin de 20.000 de locuitori. Obligația de a calcula costul eficient al serviciilor prestate revine tuturor entitățilorlocale, care au obligația să prezinteMinisterului Finanțelor și AdministrațieiPublice costurile pentru fiecare serviciu public.Aceste date sunt publicate și pot fi accesate de către orice cetățean interesat.
În Italia, Comisia pentru Evaluarea Transparenței și Integrității în Administrația Publică (CiVIT) definește 4 dimensiuni măsurabile ale calității serviciilor publice: accesibilitate, timp de procesare, transparență și eficacitate.
Italia are mai multe instrumente de monitorizare și informare ale calitățiiserviciilor publice, printre care, un barometru al calității și performanței în serviciile publice, disponibil online, portal informativ pentru calitate în administrația publică și un manual tehnic care ilustrează definițiile și metodologia utilizate.
Există standarde de cost și de calitate pentru toate serviciile publice locale din România
Poate pare incredibil dar, printr-un proiect al Ministerul Dezvoltării și SNSPA cofinanțat din fonduri europene, s-au dezvoltat o serie de indicatori și standarde de calitate și cost pentru serviciile publice descentralizate, pentru următoarele domenii: asistență socială, administrarea domeniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale, servicii comunitare de utilități publice, precum, apă, canal, termie, iluminat public, salubrizare, transport public, ordine și siguranță publică, evidența persoanelor, cultură, tineret și sport. Mai mult, s-a realizatși un sistem informatic de monitorizare și evaluare a standardelor de calitate și cost.
Cum arată acești indicatori? De exemplu, indicatorii pentru calitatea serviciilor de salubrizare sunt gradul de colectare a deșeurilor menajere din total deșeuri menajere generate și gradul de colectare selectivă a deșeurilor menajere din total deșeuri menajere colectate. Pentru serviciul de învățământpreuniversitar, se măsoară un număr mare de indicatori, printre care numărul de dezinsecțiirealizate în scoală, proporția corpurilor de clădiri cu destinație învățământ care au autorizație sanitară de funcționare. Se mai măsoară daca sunt asigurate materialelor necesare igienei personale la grupurile sanitare din unitate, corespunzător număruluide copii și tineri (hârtie igienica, săpun, substanțe dezinfectante, mijloace de uscare a mâinilor după spălare) și dacă funcționează sistemul de climatizare (pentru răcire) si sistemul de încălzire în spațiile în care se desfășoară activități didactice.
Pe baza indicatorilor de calitate, sunt stabilite standarde. De exemplu, la poliția locală, există un indicator care măsoară dacă există cel puțin o patrulă pe schimb. Dacăprimăria a răspuns “da,” atunci a îndeplinitacest standard de calitate pentru că a organizat corect activitatea de siguranță publică. Standardele pot fi și numerice. Tot pentru poliția locală, un indicator măsoarăcontravenții neanulate, ca procent din numărulde contravenții constatate. Dacăacest indicator este 95% sau mai mare atunci standardul este îndeplinit, pentru ca poliția locală a dat multe contravenții în mod legal.
Standardele de cost sunt calculate pe baza datelor colectate de la UAT în cadrul proiectului și a analizei experților. Iată câteva exemple de standard de cost pentru anul 2016: pentru cheltuielile cu reparațiile curente pentru medicina școlară/mp nivelul standard este de 1,86 lei, pentru cheltuielile cu uniformele și echipamentul pentru medicina școlară/personal medical sunt prevăzuți 80 lei/persoană și pentru cheltuielile materiale necesare pentru curățenie în medicina școlară/mp sunt standardul de cost este de 0,43 lei.
Poate va întrebați de ce datele sunt pentru anul 2016. Ei bine, pentru ca aceste date pentru standardele de cost în medicina școlară nu s-au mai colectat din 2017. Mai mult, deșiindicatorii și standardele există, ele nu s-au mai colectat anual de la UAT-uri din 2018.
Ideal ar fi ca guvernul să adopte o Hotărâre de Guvern pentru ca aceste standarde de cost și calitate să devină lege și să fie obligatoriu pentru primarii să le respecte și să le raporteze. Printr-un Ordin de ministru s-ar putea stabili cine să fie responsabilii din administrația centrală și cea locală care au obligația să introducă în sistem aceste date în fiecare an, astfel încât ele să fie publice.
Beneficiile transparentizării serviciilor publice locale
Efectele măsurării calității și costului serviciilor publice ar fi benefice pentru votanțidacă ar fi transparentizate. Aceștia ar putea evalua prestația primarului mai ușor dacă ar avea acces la informații privind calitatea serviciilor publice și la costurile raportate lastandarde. Altfel, e greu pentru omul de rândsă aprecieze, de exemplu, dacă un serviciu de medicină școlară a costat prea mult sau prea puțin. Însă, așa poate poate compara cu un standard realizat de specialiști și s-ar lamurifoarte ușor dacă primarul si-a făcut treaba bine.
O monitorizare a calității și a costurilor realizată în acest fel ajuta administrația publică locală să identifice mai ușor care sunt prioritățile, dându-i posibilitatea să furnizeze în mod eficient și performant servicii publice de calitate pentru cetățeni. În același timp, va fi mai greu pentru un primar să finanțeze servicii mult prea scumpe realizate de diverși apropiați,în momentul în care existăstandarde transparente de cost la care au acces atât media cât și votanții.
Această măsură ar fi benefică și pentru investitori. E mult mai ușor să găsești pe onlinetoate serviciile publice dintr-o localitate în care oprești să investești, măsurate după aceeași metodă și comparate cu un standard.Mai mult, se poate realiza și o analiză comparativă între UAT-uri în urma căreia investitorulpoate decide unde este mai bine să investească.
De asemenea, ar fi un instrument util și pentru administrația centrală, care ar putea crea politici publice mult mai coerente, pentru ca ar identifica mai ușor zonele cu probleme și nevoile de finanțare. Cu siguranță doar așa se poate elimina practica de a acorda fonduri de a centru cu precădere primarilor de aceeașiculoare politică cu Guvernul.
Însă, pentru a face acest lucru e nevoie de voință politică, la renunțarea unor obiceiuri împământenite în politica românească. Votanții ar fi mult mai bine informați și ar decide în cunoștință de cauză la următoarele alegeri, dacă serviciile publice ar fi transparentizate. Oare o fi atât de greu să pășim și noi în secolul 21 și să avem o fereastră pe care să privim activitatea primăriei?
Acest articol a fost publicat întâi pe platforma Blogurile Adevarul în data de 29 Ianuarie 2020.