Graba strică treaba: dulce pentru sănătate și amar pentru economie

Graba strică treaba: dulce pentru sănătate și amar pentru economie

Ioana Petrescu

Guvernul dorește să introducă o nouă acciză pentru băuturile răcoritoare. Băuturile al căror conținut de zaharuri este între 5-8g zaharuri/100 ml vor avea o acciză de 0,8 lei/litru, iar cele al căror conținut de zaharuri depășește 8 g zaharuri/100 ml, acciza va fi de 1 leu/litru.

De ce se dorește o nouă taxă?

Executivul spune că introduce noul impozit pentru a îmbunătăți starea de sănătate a populației. Conform studiilor de specialitate, consumul de băuturi îndulcite cu zahăr dăunează sănătății și se numără printre factorii responsabili de obezitate, diabetul de tip 2 și bolile cardiovasculare. Printre efectele nocive se mai numără și cariile dentare. Despre băuturile îndulcite cu zahăr, consumatorii au puține informații și este posibil să nu știe cât le pot afecta sănătatea consumul lor. Din acest motiv, consumatorii ar putea să subevalueze costurile viitoare de sănătate cauzate de consumul excesiv de băuturi răcoritoare îndulcite cu zahăr. Aceste probleme ar putea justifica intervenția statului prin introducerea acestei taxe.

Conform datelor din 2019 de la Global Food Research Program, în 40 de țări deja a fost introdusă o astfel de măsură. Estonia, Irlanda, Marea Britanie, Portugalia, Belgia, Franța, Ungaria, Letonia, Norvegia și Finlanda sunt doar câteva dintre țările care un implementat deja cu succes o astfel de taxă.

Însă, mai există un motiv pentru care executivul vine cu o nouă taxă. Execuția bugetară la 6 lunieste dezastroasă și deficitul este deja cu 5 miliarde de lei mai mare decât era anul trecut pe vremea asta. Guvernul trebuie să scoată bani de unde poate. Faptul că dorește aplicarea accizei de luna viitoare, fără o fundamentare clară privind situația din țara noastră și efectele pe care le-ar avea asupra stării de sănătate a românilor, mă face să cred că, de fapt, nevoia de bani la buget a dictat această măsură. Ministerul Finanțelor speră că noua acciză va aduce 320 milioane de lei la buget în următoarele patru luni. Aici cei de la Finanțe își fac un calcul greșit, pentru că nu vor colecta toți acești bani. Studiile de specialitate arată că oamenii răspund la creșterea prețului la băuturi răcoritoare și reduc consumul. Mai exact, un studiu din Obesity Reviews din 2013 al Lisei Powell si colaboratorilor săi concluzionează că pentru o creștere de 1% în preț, cantitatea cumpărată scade cu 1,21%. Deci optimismul celor de la Finanțe nu este justificat, deoarece acciza se va regăsi în preț, oamenii vor cumpăra mai puțin și statul va încasa, de asemenea, mai puțin.

Cine are de câștigat din această taxă?

În general, consumatorii cu venituri reduse sunt cei care consumă aceste băuturi. Prin reducerea consumului, tot ei sunt cei care vor avea beneficii asupra stării de sănătate. Însă, acest lucru se va întâmpla doar dacă această acciză care se va regăsi în preț nu îi va îndrepta către alte produse nesănătoase, precum alimente cu conținut mare de zahar, care nu sunt impozitate.

Al doilea câștigător este statul, prin venituri mai mari la buget, deși probabil mai mici decât cele prognozate în proiectul de ordonanță. Statul mai beneficiază și prin faptul că românii care nu vor consuma aceste produse, vor fi mai sănătoși și statul nu va mai cheltui atât de mult în sistemul de sănătate pentru ei.

Economiile la sistemul de sănătate prin reducerea obezității, diabetului și bolilor cardiovasculare pot fi semnificative. Claire Wang si colaboratorii săi estimează într-un studiu din 2012 din Health Affairs, că în SUA, peste 10 ani, o taxă pe zaharul din răcoritoare de 1% din uncie ar economisi 17,1 miliarde de dolari în costurile medicale. Sistemul sanitar din SUA e diferit de cel din România și impactul măsurii va fi unul diferit la noi. Guvernul nostru însă nu a făcut public vreun studiu care să arate ce economii se vor face în România ca urmare a acestei taxe, deși ar fi fost un argument puternic în favoarea accizei în discuțiile cu societatea civilă și mediul de afaceri. Se pare, însă, că Guvernul nu pune preț pe consultări atunci când ia astfel de măsuri.

Cine pierde?

Pe de o parte, cei care continuă să cumpere aceste băuturi. Din păcate, taxa este regresivă, adică ea va fi plătită mai ales de cei cu venituri mici, care cumpără mai des astfel de băuturi. Nu avem date pentru România, dar există studii publicate despre consumul de răcoritoare din SUA. Un studiu publicat în Jurnal of Economic Perspectives în 2019 de către Hunt Allcott si colaboratori arată că persoanele provenind din gospodării cu venituri sub 25.000 de dolari pe an consumă 200 de calorii pe zi din băuturi îndulcite cu zahăr, în timp ce persoanele din gospodării cu venituri peste 75.000 dolari pe an consumă doar 117 calorii pe zi băuturi răcoritoare. Este foarte probabil că acesta concluzie să fie adevărată și pentru România, deși Guvernul nu a publicat date în acest sens.

Pe de altă parte, industria de băuturi răcoritoare și cei care lucrează pentru ei vor fi afectați negativ de această acciză. Asociația națională pentru băuturi răcoritoare (ANBR) estimează că vor pierde 10% din locurile de munca existente, adică cam 6.500 de angajați. Alte efecte ar putea include: creșterea inflației, reducerea investițiilor în acest sector sau chiar închideri ale unor fabrici de răcoritoare.

Cum „îndulcim” taxa pe zahăr?

O măsură ar putea fi încurajarea consumului de băuturi sănătoase, prin reducerea TVA-ului pentru aceste produse. Consumatorii se vor orienta către aceste băuturi și nu vor mai bea atât de multe băuturi îndulcite cu zahar.

Guvernul poate lua in considerare si restricții de marketing pentru aceste produse și politici educaționale menite să reducă consumul de zahăr și implicit numărul de persoane care suferă de diabet.

Dacă Guvernul se încăpățânează să introducă taxa pe băuturile răcoritoare așa cum este în actualul proiect, atunci ar trebui că acești bani să meargă direct în programe de educație și de sănătate, nu în bugetul de stat, cum este acum gândită măsura. Așa nu îi vom mai suspecta că folosesc aceasta taxă doar că să strângă bani la buget în scopuri electorale. Alte state au direcționat taxa în sprijinul categoriilor defavorizate, în educație și în sănătate. De exemplu, taxa impusă în Mexic s-a folosit pentru instalarea de fântâni de apă în școli, iar cea din Philadelphia (SUA) către învățământul preșcolar din oraș.

Concluzie

Studiul din 2019 din Journal of Economic Perspectives „How We Tax Sugar-Sweetened Beverages? An Overview of Theory and Evidence” concluzionează că „avantajele impozitelor pe băuturile îndulcite cu zahăr depășesc probabil costurile lor”. Acesta concluzie se bazează pe datele din alte țări, nu și din România. Este posibil că această concluzie să fie corectă și pentru România, însă guvernul nu a venit cu destule argumente. A luat o idee bună implementată deja cu succes la nivel internațional, dar nu a explicat cum se confruntă țara noastră cu această problemă, care va fi efectul accizei, ce categorii de persoane consumă astfel de băuturi și câți dintre ei au probleme de sănătate. Executivul nu a avut discuții cu asociațiile de producători și cu consumatorii înainte de a publica proiectul, însă doresc să implementeze taxa în mai puțin de o lună. Iată cum o idee bună, în grabă și cu lipsa de profesionalism, este transformată de Guvern într-o simplă problemă electorală, reușind să ridice, în acest fel, semne de întrebare referitoare la beneficiile acestei măsuri.

Acest articol a aparut întâi pe platforma Blogurile Adevărul în data de 12 August 2019.

Leave a Reply