Tranziția de la carbune la energie verde
George Ștefan, Vlad Nerău, Academia de Studii Economice București
În România, tranziția verde de la energie fosilă către surse de energie regenerabilă va avea în următorii 20 – 30 de ani un impact semnificativ. În primul rând, respectiv la nivelul orizontului 2030, efectele se vor resimți în sectorul de minerit și energie produsă pe bază de cărbune, respectiv Complexele Energetice Hunedoara și Oltenia, și județele în care acestea au o importanță deosebită mai ales din perspectiva numărului de salariați, Hunedoara și Gorj.
Alături de acest aspect, producția de energie bazată pe cărbune are o pondere mare în mixul de producție de energie în România, 20-25% din total energie, iar securitatea sistemului energetic poate fi amenințată, având în vedere că trebuie compensată aproximativ un sfert din producție, iar pentru aceasta sunt necesare investiții masive în noi capacități de producție (de preferat energie regenerabilă) și transport.
Așa cum este de așteptat, ”tranziția verde” de la utilizarea cărbunelui către ale tipuri de resurse energetice (nepoluante) are un impact important atât asupra cererii cât și a consumului. Așa cum arată Melsted și Pallua (2018) într-un studiu care pune în perspectivă istorică sursele de energie de la cărbune la hidrocarburi, cărbunele a reprezentat sursa de energie cheie care a alimentat industria în finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Acesta a fost ”scheletul societății industriale”, fiind folosit pentru transport, încălzirea locuințelor rezidențiale, industrie prelucrătoare și generarea de electricitate.
Alte analize merg la nivel national în țări care au exploatat cărbunele, precum Italia, Germania, Regatul Unit sau Polonia (vezi Hafner și Raimondi, 2020). Studiul face o radiografie a stadiului actual de dezvoltare a tranziției energetice în aceste state europene din perspectiva implementării țintelor UE privind energia și mediul, în funcție de angajamentele politice adoptate la nivel national.
Autorii constată că, pe de-o parte, Italia și Regatul Unit au un trend crescător în ceea ce privește tranziția energetică – în Italia statul joacă un rol mai pronunțat în sprijinirea tranziției prin diferite scheme guvernamentale, în timp ce în UK mecanismul de piață are un rol mai important.
Pe de altă parte, în Germania și Polonia progresul este limitat. Hafner și Raimondi arată că, în ciuda unor angajamente ambițioase luate de Germania, utilizarea cărbunelui a crescut pe fondul eliminării utilizării energiei nucleare pentru a acoperi deficitul de energie (energia din cărbune fiind mai ieftină comparativ cu alte tipuri).
În celălalt caz, în Polonia, problema reducerii utilizării cărbunelui este asociată cu numărul mare de salariați din zona de minerit, dar și cu securitatea sistemului energetic, care îl va face o resursă greu de înlocuit în următorii 20 de ani, cel puțin potrivit celor mai recente strategii privind sistemul energetic din Polonia.
Melsted and Pallua (2018) afirmă că este vital să se elimine combustibilii fosili în general pe termen lung, nu doar cărbunele, însă tranziția va fi mai complex și implică elemente dincolo de simpla regândire a mixului de energie primară.
De asemenea, tranziția către energie regenerabilă nu vă implica în mod necesar o direcționare de la o resursă la alta, ci mai degrabă poate avea diferite faze de hibridizare și utilizarea unor mixuri de combustibili pe măsură ce sistemele de producție a energiei se modifică.
Pe de o parte, ar trebui în mod evident favorizate resursele regenerabile, iar pe de altă parte, consumatorii din principalele sectoare de activitate (transporturi, încălzirea locuințelor rezidențiale, industrie și producția de energie) ar trebui în mod activ să înlocuiască combustibilii fosili cu resurse regenerabile.
Din perspectiva renunțării treptate la producția de energie pe bază de cărbune, Oei și alții (2020) analizează situația din Germania în ultimii 60 de ani din două dintre cele mai mari regiuni cu specific de minerit ale Germaniei, Saarland și Ruhr.
Având în vedere că provocările sunt complexe, pentru a realiza o tranziție justă și optimă autorii consideră că ar trebui implicați toți agenții (companii, guvern, sindicate etc.) astfel încât să fie stimulată eliminarea subvențiilor către sectorul de minerit și cărbune, dar și diversificarea economiei și construirea unor politici pentru diminuarea șomajului, astfel încât să se sprijine inițiativa privată și dezvoltarea antreprenoriatului local, inclusiv prin stimulente fiscale și ajutoare de stat, construite în funcție de caracteristicile și disponibilitatea forței de muncă locale.
Din perspectiva pieței muncii, autorii pun în prim-plan politicile active și pasive care să ajute indivizii pentru a face tranziția, în special recalificarea profesională și comunicarea din timp a planurilor de închidere a minelor / complexelor energetice (de exemplu, cu 5 sau chiar 10 ani înainte) pentru a fi pregătiți să se angajeze în alte sectoare.
Tot în cazul Germaniei, Brauers și alții (2018) au urmărit tot regiunile Ruhr și Saarland din perspectiva caracteristicilor acestora, arătând că regiunile miniere în general se confruntă cu provocări pe care multe zone rurale le au, cum ar fi lipsa infrastructurii, emigrație masivă, populație îmbătrânită și rate scăzute de fertilitate, precum și dependența de exploatarea cărbunelui.
Astfel, pentru a sprijini regiunile respective, se pot implementa mai multe politici în scopul de a păstra populație și a deveni mai atractive, precum:
– Infrastructură modernizată (de sănătate, educație, transport, internet, căi ferate), inclusive sprijinirea introducerii vehiculelor electrice sau a benzilor pentru biciclete;
– Crearea rețelelor de educație și cercetare, cu accent pe conectarea cu alte zone metropolitan din apropiere.
– Crearea unor condiții de trai mai atractive (de exemplu, prin creșterea oportunităților de petrecere a timpului liber și activități culturale, un nivel mai mic de poluare locală etc.)
– Stimularea antreprenoriatului local
– Atragerea de companii care creează joburi adaptate la o economie cu un nivel mai redus (sau neutră) din perspectiva poluării.