Delivery Unit Mures

Experții Pur și Simplu Verde și reprezentanții Consiliului și-au unit forțele pentru crearea unei Unități de Implementare a Priorităților (Delivery Unit), în directa coordonare a președintelui CJ Mureș. Conceptul Delivery Unit a fost implementat prima dată de autoritățile din Marea Britanie, prin crearea unei astfel de unități la nivelul Cancelariei Prim-ministrului britanic din anii 2000. În ultimii 20 de ani, însă, modelul a fost reprodus la nivelul Guvernelor, ministerelor, administrațiilor prezidențiale și la nivelul autorităților locale, pe tot globul.

La finalul proiectului, Consiliul Județean Mureș a aprobat Acordul de Implementare a Priorităților în decembrie 2022, document ce stabilește obiectivele și acțiunile specifice pentru tranziția energetică și dezvoltarea sustenabilă a economiei locale.

Măsurile trasate prin obiective vor fi implementate la nivelul întregului județ, de coordonarea și monitorizarea lor ocupându-se noua structură Delivery Unit Mureș (DU MS) ce va funcționa în directa subordine a președintelui CJ Mureș.

Obiectivul specific 1: CENTRU EXPOZITIONAL ȘI TEHNOLOGIC – construirea unui centru expozitional și tehnologic cu emisii reduse de dioxid de carbon care va găzdui și un centru de inovare în parteneriat cu universități locale și va încuraja nu numai colaborarea dintre universități și mediul de afaceri, ci și construirea de firme noi în zona de eficiență energetică și energie verde.


Obiectivul specific 2: PRODUCERE DE ENERGIE VERDE ȘI ASIGURAREA EFICIENȚEI ENERGETICE – construirea unui parc fotovoltaic pe terenul aeroportului care va deservi necesarul de energie electrică al aeroportului și al parcului industrial, precum și realizarea de proiecte energetice integrate pentru clădirile publice care vor include scaderea costurilor cu energia prin anveloparea lor, îmbunătățirea confortului termic prin generarea de căldură pe baza de hidrogen și creșterea eficienței energetice prin implementarea de sisteme de iluminat inteligente.


Obiectivul specific 3: ECO MOBILITATE – urmărește decarbonizarea sistemului de transport local prin promovarea unei mobilități verzi pe baza de hidrogen și electrică în sistemul educațional, turism, și în cadrul aeroportului din Târgu Mureș.


Obiectivul specific 4: DEZVOLTAREA PARCULUI INDUSTRIAL – extinderea parcului industrial pentru încurajarea investițiilor și a mediului de afaceri, precum și construirea unei stații noi de epurare a apei și recondiționarea celei deja existente pentru deservirea zonei existente a parcului industrial, cât și a celei nou extinse.


Obiectivul specific 5: PREGĂTIREA FORȚEI DE MUNCĂ –urmărește calificarea tinerilor și recalificarea forței de muncă existente în noile domenii de dezvoltare din județ. Obiectivul specific 5 include pe scurt: identificarea domeniilor și calificărilor de interes, precum și a operatorilor economici care sunt interesați de realizarea unor programe de învățământ dual; modernizarea liceelor tehnice, industriale, duale (dotarea laboratoarelor, etc.), recalificarea angajaților în energie verde cu ajutorul unităților de învățământ și a companiilor locale interesate; programe pentru elevi clasa a VII-a și a VIII pentru a promova beneficiile absolvirii liceelor tehnice, profesionale și a instituțiilor de învățământ dual.


Obiectiv specific 6: INSTRUMENTE DIGITALE – dezvoltarea unui ansamblu de instrumente digitale pentru eficientizarea procesului de management al deșeurilor și implicarea cetățenilor. Obiectivul specific 6 implică dezvoltarea și operaționalizarea unui instrument electronic de raportare (dinspre operatori, centre de tranzit spre ADI și dinspre ADI spre CJ); preluarea datelor și vizualizarea lor în formate ușor de înțeles pentru cetățeni și factorii decizionali în platforme online (websites) dedicate; crearea unor instrumente online de stimulare a colectării selective (simulatoare de calcul a economiilor realizate, a impactului pentru natură etc.) și punerea la punct a unor campanii online și offline de promovare a instrumentelor menționate și a rolului CJ pentru ca județul Mureș să devină campion în ce privește managementul deșeurilor.