Dacă aș fi primar
Unul dintre exercițiile folosite adesea în școli este acela de a-i ruga pe elevi să se pună în situația unei persoane cu putere de decizie și să explice cum ar schimba ei lucrurile. Din păcate, cel mai adesea exercițiile rămân la acest nivel, de simplă încercare, iar adulții nu iau în serios răspunsurile tinerilor. Însă în domeniul sustenabilității ideile pe care le au adolescenții sunt printre cele mai interesante și mai creative, iar primarii ar putea și ar fi chiar necesar să se inspire din acestea.
I-am întrebat pe primii trei clasați la concursul Teens For Green Cities care este viziunea lor, ce ar face ei dacă ar fi primari și iată răspunsurile pe care le-am primit.
„Deși nu m-am văzut niciodată în fotoliul de primar, îmi place să cred că aș putea împânzi orașul cu panouri solare pe fiecare bloc. Pentru a păstra un oraș curat, le-aș oferi cetățenilor posibilitatea de a se implica direct în acțiunile de ecologizare, recompensându-i cu reduceri la impozitele locale. În jurul blocurilor, unde există posibilitatea, aș opta pentru plantarea pomilor fructiferi care să îi bucure pe cetățeni. Orașul fiind traversat de râul Argeș, aș transforma lunca Argeșului într-o mică deltă, cu flora și fauna adecvate zonei”, spune Andreea Dijmărescu, din Pitești, câștigătoarea locului 1.
Andreea Ionescu, cea care a obținut locul al doilea, spune că „Dacă aș fi primarul orașului m-aș apuca să realizez, să pun în practică ideea mea Fit For Light și aș aloca mai mulți bani pentru alte idei verzi.”
O viziune similară are și Barbu Octavian, din Tulcea, câștigătorul locului al treilea:„În calitate de primar as încerca să mă înconjor cu o echipă cât mai competentă pentru că nu aș putea face mare lucru de unul singur. Cred că, având o poziție atât de înaltă în acest oraș, ar conta foarte mult reclama pe care aș face-o în legătură cu viitorul verde. Mașini electrice, infrastructură, spații verzi, diminuarea poluării în fabrici de la sursa și așa mai departe. Lucrurile acestea durează și sunt greu de realizat, însă este absolut posibil și trebuie sa luptăm împreună pentru un viitor verde!
În întreaga lume, în ultimele decenii, mișcarea orașelor verzi ia din ce în ce mai miultă amploare. Sunt mii de zone urbane unde se fac eforturi pentru a reduce impactul asurpa mediului prin reducerea deșeurilor, prin creșterea reciclării și scăderea emisiilor de gaze și prin încurajarea dezvoltării sustenabile a afacerilor locale. La noi, deocamdată multe dintre proiecte sunt doar pe hârtie, dar ultimii ani au adus o creștere a conștientizării. La nivel european, Acordul Orașelor Verzi a fost semnat până acum de peste 50 de orașe, care s-au angajat să aibă rezultate ambițioase până în 2030. Din România există patru orașe semnatare, Alba-Iulia, Bistrița, Cluj-Napoca și Tulcea, care vor beneficia de asistență financiară pentru a deveni mai verzi, mai sănătoase și mai curate. Printre angajamentele luate se numără îmbunătățirea calității aerului, progrese în conservarea biodiversității, inclusiv prin creșterea suprafețelor verzi, îmbunătățirea calității apei, un avans spre economia circulară și o reducere semnificativă a poluării fonice.
Teens for Green Cities este un proiect implementat de Asociația Pur și Simplu Verde și finanțat de Start ONG. Programul Start ONG,lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.
Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro.