George Papaconstantinou, economist de origine greacă, președintele School of Transnational Governance (STG), instituție care oferă predare și formare la nivel înalt pentru metodele, cunoștințele, abilitățile și practica guvernării dincolo de frontierele statului. Papaconstantinou este și director al Programului de educație executivă al STG. În colaborare cu Centrul de studii avansate EUI Robert Schuman, profesorul Papaconstantinou conduce proiectul “Transformarea guvernanței globale”.
Economistul George Papaconstantinou are un doctorat la London School of Economics si un master la Universitatea din New York.
A fost ministrul finanțelor în Grecia și ulterior ministrul mediului și energiei. A ghidat implementarea unui program de reformă referitor la procesele bugetare și de venituri, liberalizarea pieței, corporații listate la bursă și tranziția către o energie curată și o economie verde.
În prima parte a carierei sale, a lucrat ca economist senior la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică din Paris (1988 – 1998). În 1998, s-a întors în Grecia și a fost numit consilier al prim-ministrului de atunci pe probleme de „societate informațională”. Doi ani mai târziu, a fost numit secretar special pentru „Societatea informațională” la Ministerul Economiei și Finanțelor (2000-2002). Între 2002 și 2004 a ocupat funcția de membru al Consiliului consilierilor economici din Ministerul Economiei și Finanțelor, ca membru al consiliului de administrație al OTE (Organizația Elenă de Telecomunicații) și ca reprezentant al Greciei în cadrul Comitetului de politică economică al Uniunii Europene (CBE) . În 2003 a coordonat „Strategia de la Lisabona” pentru reformele economice și sociale în timpul președinției elene a UE. A fost membru al consiliului de administrație al Institutului pentru Studii Strategice și de Dezvoltare, grupul de reflecție PASOK, din 2005 până în 2008. Între 2003 și 2007, Papaconstantinou a predat economie la Departamentul de Științe și Tehnologie de Management al Universității de Economie și Afaceri din Atena și a consiliat Comisia Europeană în domeniul cercetării și al societății informaționale, participând la diverse proiecte internaționale de cercetare.