Pur și Simplu Verde a digitalizat școala gimnazială Iohanisfeld din comuna Oțelec
Asociația Pur și Simplu Verde a dotat școala din comuna Oțelec cu echipamente IT și software, printr-un proiect sponsorizat de FORVIA Foundation în toamna anului 2022. 30 de profesori și 149 de elevi vor beneficia de calculatoare, programe software, de o tablă inteligentă și de multiple echipamente media. În cadrul aceluiași proiect, cadrele didactice din școală au beneficiat de pregătire în domeniul IT din partea voluntarilor Pur și Simplu Verde.
FORVIA Foundation a fost lansată în 2020 și investește resurse semnificative pentru a sprijini proiecte în țările în care Grupul FORVIA își desfășoară activitatea. Aceste acțiuni sunt centrate pe trei piloni: educație, mobilitate și mediu. Angajații FORVIA din toată lumea sunt invitați să prezinte Fundației ideile lor pentru proiecte cu impact social tangibil.