Când o să ne putem bucura fără remușcări de zborul cu avionul?

Dezvoltarea carburanților ecologici pentru avioane este crucială pentru realizarea unei aviații ecologice și pentru atingerea  obiectivului „jet zero” la care s-a angajat  guvernul Regatului Unit până în 2050.  Cu toate acestea, potrivit Royal Society, în prezent nu există o alternativă clară la combustibilul tradițional. Impactul aviației asupra emisiilor de gaze cu efect de seră este semnificativ, cu 2,4% din emisiile globale și 8% din emisiile din Regatul Unit atribuite călătoriilor aeriene. Pe măsură ce cererea de zboruri este de așteptat să crească, guvernele și industria aviației explorează modalități de a reduce impactul climatic al combustibilului tradițional cu kerosen. Raportul Royal Society a examinat patru opțiuni pentru combustibili mai ecologici pentru a înlocui cele 12,3 milioane de tone de combustibil utilizate anual în Marea Britanie, dar raportul concluzionează că niciuna dintre aceste alternative nu ar putea înlocui combustibilul fosil pentru avioane pe termen scurt.

Companiile aeriene folosesc în prezent cantități mici de biocombustibil obținut din culturi, dar acesta reprezintă, de exemplu, doar 0,5% din combustibilul utilizat pe aeroportul Heathrow din Londra. Royal Society avertizează că pentru a produce suficient biocombustibil pentru industria engleză a aviației, ar fi nevoie de jumătate din terenul agricol al Marii Britanii. O altă opțiune este combustibilul pe bază de hidrogen verde, dar Marea Britanie nu generează în prezent suficientă energie regenerabilă pentru a produce cantități suficiente din acesta.

Motoarele de avioane existente nu sunt compatibile cu combustibilii pe bază de hidrogen, ceea ce reprezintă o barieră majoră în calea utilizării lor pe scară largă. Chiar dacă și amoniacul și combustibilii sintetici sunt luați în considerare, aceștia necesită, de asemenea, cantități mari de hidrogen verde și nu este sigur dacă avioanele existente le pot folosi. Pe termen lung, este probabil ca un combustibil alternativ viabil să fie dezvoltat, dar va necesita reproiectarea avioanelor și aeroporturilor. Organizațiile de mediu pledează pentru mai multe cercetări în domeniul combustibililor sustenabili pentru aviație, susținând că Marea Britanie ar putea deveni un lider global în acest domeniu dacă ar investi mai mult în găsirea de soluții.

Ca răspuns la îngrijorările formulate, instituția profesională a companiilor aeriene din Marea Britanie, Airlines UK, a declarat carburanții sustenabili ca fiind siguri și din ce în ce mai utilizați de sectorul aviației și că angajamentul de a atinge obiectivul „jet zero” până în 2050 rămâne neclintit. De asemenea, tot ei  au susținut că Regatul Unit are suficiente materii prime pentru combustibili sustenabili și că acestea provin din deșeuri și gaze reziduale, mai degrabă decât din culturile agricole.

Cu toate acestea, militanții pentru mediu susțin că este necesară temperarea cererii pentru  călătoriile cu avionul și solicită impunerea unei taxe pentru călătorii frecvenți, luând în colimator numărul relativ mic de persoane responsabile pentru 70% din zboruri. Uneori, pentru a proteja mediul trebuie pur și simplu să ne restrângem activitățile care îi dăunează.

Sursa: bbc.com