Robert C. Orr este decan al Școlii de politici publice din cadrul Universității Maryland din SUA, subsecretar general al Organizației Națiunilor Unite și consilier special al secretarului general al ONU pentru schimbările climatice.
In perioada 2004 – 2014, a deținut funcția de secretar general adjunct pentru planificare strategică în Biroul executiv al secretarului general al Organizației Națiunilor Unite.
Orr a fost consilierul principal al secretarului general ONU pe domenii privind combaterea terorismului, consolidarea păcii, sănătatea femeilor și copiilor, energia durabilă, alimentația și nutriția, inovația instituțională, parteneriatul public-privat și schimbările climatice.
S-a alăturat Organizației Națiunilor Unite de la Universitatea Harvard, unde a ocupat funcția de director executiv al Centrului Belfer pentru Știință și Afaceri Internaționale de la Harvard Kennedy School.
A ocupat funcții de rang înalt în guvernul Statelor Unite, inclusiv adjunct al ambasadorului Statelor Unite la Națiunile Unite și director al afacerilor globale la Consiliul Național de Securitate, unde a fost responsabil pentru menținerea păcii și acțiunile umanitare.
Profesorul Orr vorbește fluent spaniola și chineza mandarină.