Newsletter 2022

Newsletter – Anul 2022

În anul 2022, Asociația PUR ȘI SIMPLU VERDE și-a continuat programele, proiectele și acțiunile la nivel național pentru sprijinirea dezvoltării durabile în România în linie cu cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite. Deși anul 2022 a fost afectat de pandemia COVID-19 și de războiul din Ucraina, asociația noastră și-a continuat faptele bune în vederea creării și susținerii unui viitor sustenabil în România.

Dorim pe această cale să mulțumim tuturor colaboratorilor noștri din acest an, care au înțeles importanța dezvoltării durabile, au sprijinit proiectele asociației noastre și în care sperăm că am găsit parteneri pe termen lung. Nu în ultimul rând dorim să mulțumim colegilor și tuturor voluntarilor asociației noastre, care și-au adus contribuția la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă a asociației.

Urmează să detaliem succint programele, proiectele și acțiunile desfășurate de asociația PUR ȘI SIMPLU VERDE, urmând logica elementelor ce constituie Dezvoltarea Durabilă: mediu, economic și social.

MEDIU & ECONOMIC

Delivery Unit Hunedoara la Consiliul Județean Hunedoara

Parteneri: Enel Energie SA, Enel X Romania SRL, Enel Green Power Romania SRL și EDistribuție Banat SA 

Cu finanțarea Enel, PUR ȘI SIMPLU VERDE a susținut Consiliul Județean Hunedoara să își creeze o Unitate de Implementare a Priorităților (Delivery Unit), ce are drept scop tranziția energetică a județului. Experții asociației au identificat priorități și găsit soluții de deblocare pentru livrarea politicilor publice coerente în materie de tranziție energetică, care va influența viața socială și economică a județului.

Delivery Unit Mureș 

Cu sprijinul tehnic din partea companiei EON Romania SRL, PUR ȘI SIMPLU VERDE a susținut Consiliul Județean Mureș să își creeze un Delivery Unit, ce are drept scop tranziția energetică a județului. 

Analize de tranziție energetică în județul Mureș 

Partener: EON Romania SRL

În colaborare cu EON, experții Pur si Simplu Verde realizează studii de cercetare privind: identificare și maparea actorilor interesați relevanți in tranziția energetică, documentarea bunelor practici internaționale și analiza potențialului de diversificare economică a județului

On the Green Track – Educatie și activism de mediu în zonele rurale

Partener: Uniunea Europeană în colaborare cu Global Youth Biodiversity Network 

Asociația PUR ȘI SIMPLU VERDE a organizat, cu sprijinul Uniunii Europene, webinarul de conștientizare a tinerilor din localități mici asupra problemelor de mediu din comunitățile lor și le-a oferit informațiile necesare pentru a se angaja în conservarea mediului, ca parte a dezvoltării sustenabile a localităților lor. Profesioniști în probleme de mediu și de drept au prezentat principalele provocări cu care se confruntă românii din zonele rurale în domeniul protecției mediului și soluțiile susținute de PUR ȘI SIMPLU VERDE ca principale arme de combatere a acestora.

EU Green Week – Youth Dialogue (eveniment organizat de Uniunea Europeană) 

Președintele asociației, Dr. Ioana Petrescu, a reprezentat PUR ȘI SIMPLU VERDE la EU Green Week – Youth Dialogue din mai de la Bruxelles si a participat la o discuție cu Virginijus Sinkevičius, Comisar European pentru Mediu, Oceane și Pescuit.  

Dezbateri pe tema Energiei Regenerabile

Parteneri: Enel Romania SA si Edistributie Banat SA

PUR ȘI SIMPLU VERDE a demarat acest proiect în colaborare cu 33 de licee din județul Hunedoara, în care învață aproximativ 10000 de elevi. Acest proiect are scopul de a conștientiza elevii de liceu despre energia regenerabilă prin organizarea în cadrul Consiliului Județean Hunedoara de dezbateri și ateliere online în acest sens, precum și pe cele privind oportunitățile sustenabile de carieră și dezvoltarea abilităților personale  

Viitorul Energiei Regenerabile in Contextul Geopolitic Actual

Conferință organizată de SNSPA și de Pur și Simplu Verde

Președintele asociației, Dr. Ioana Petrescu, a reprezentat PUR ȘI SIMPLU VERDE în calitate de vorbitor la acest eveniment, care și-a propus să evidențieze în mod clar imperativul de a găsi soluții fezabile pentru energia regenerabilă în contextul geopolitic actual, războiul din Ucraina scoțând în prim-plan natura critică a problemei și efortul comun în găsirea de răspunsuri optime la criza energetică. Experții SNSPA și Pur și Simplu Verde au prezentat concluziile acestui eveniment într-un white paper. 

Ambasador al Pactului Climatic European în România 

Președintele asociației PUR ȘI SIMPLU VERDE, Dr. Ioana Petrescu, a devenit ambasador al Pactului Climatic European în România pentru un an. Ambasadorii Pactului Climatic European informează, inspiră și sprijină acțiunile de combatere a schimbărilor climatice în comunitățile și rețelele lor.

Proiectul de Cercetare AdJUST (Advancing The Understanding of Challenges, Policy Options and Measures to Achieve a Just Eu Energy Transition) al Uniunii Europene – Programul Horizon

PUR ȘI SIMPLU VERDE este partener în proiectul AdJUST finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Horizon. Acest proiect își propune să producă un set de recomandări de politică aplicabile și specifice contextului – care completează Fondul pentru Tranziție Justă și Fondul pentru Climat Social – pentru a gestiona eficient competitivitatea și compromisurile distribuționale asociate cu tranziția energetică în anumite țări și sectoare europene.

SOCIAL

Digitalizare școala Iohanisfeld, județul Timiș

Partener: Fundația FORVIA 

Cu finanțarea Fundației FORVIA ce aparține grupului FORVIA – al șaptelea cel mai mare producător de componente auto din lume – PUR ȘI SIMPLU VERDE, a dotat școala din Iohanisfeld, județul Timiș cu echipamente IT și software. 30 de profesori și 149 de elevi vor beneficia de calculatoare, programe software, de o tablă inteligentă și de multiple echipamente media. În cadrul aceluiași proiect, cadrele didactice din școală au beneficiat de pregătire în domeniul IT din partea voluntarilor PUR ȘI SIMPLU VERDE.