Anul trecut, 2023, a înregistrat o creștere de 1,48 grade Celsius peste mediile preindustriale, potrivit serviciului climatic al UE, devenind cel mai cald an înregistrat. Fiecare zi, începând cu luna iulie, a marcat un nou record de temperatură a aerului. Oamenii de știință au fost surprinși nu numai de încălzirea anului 2023, ci de marja semnificativă cu care a depășit recordurile anterioare.
Alți indicatori globali au fost la fel de alarmanți. Gheața din Antarctica a atins un minim istoric, ghețarii din America de Nord și Alpi s-au topit dramatic, iar valurile de căldură marine au făcut ravagii pe oceanele lumii. Temperaturile de la suprafața oceanelor au doborât record după record începând cu 4 mai 2023, stârnind îngrijorări pentru 2024. Imprevizibilul El Niño adaugă incertitudine, și e posibil ca anul 2024 să depășească pragul critic de 1,5 grade Celsius.
După COP28, națiunile au recunoscut necesitatea de a face ceva cu privire la combustibilii fosili, deși acordul nu comportă angajamente ferme. În ciuda acestui fapt, pașii care se fac în ceea ce privește energia regenerabilă și vehiculele electrice oferă speranță pentru atenuarea consecințelor schimbărilor climatice. Climatologii subliniază urgența cooperării globale pentru a asigura un viitor durabil.
Sursa: BBC